Postări

Se afișează postări cu eticheta iubire

Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Pentru prima dată - partea a III-a

Imagine
Lucrurile au decurs așa o perioadă, până prin ianuarie deja devenise o rutina, pe care Matei o aștepta cu nerăbdare. Nu stătea cu ea pentru sex, în niciun caz, stătea cu ea pentru că o iubea, iar în tot acest timp, nu s-a gândit niciodată că ea când pleacă de la el, se duce la iubitul ei și împart aceleași momente împreună. Pot spune că era atât de orbit de dragostea ce i-o purta, încât nu îl deranja faptul că făcea aceste lucruri și cu altcineva. Dar, ca toate lucrurile bune, la un moment dat se sfârșesc. În ultima perioadă, Maria începuse să ia anticoncepționale pentru o problemă medicală, dar era spre binele lui Matei, pentru că așa nu își mai făcea probleme cu iubitul acesteia, care încerca să o lase însărcinată. Astfel, după prima lună de pastile, Maria ajunge la acea pauză de 7 zile. În acea seară totul a fost normal, sexul bun, discuțiile la fel, dar pe Matei îl rodea ceva, așa că o întrebă pe Maria "Auzi, de ce nu mă lași să termin și eu înăuntrul tău?" , Maria îi ră

Băieți sau fete?

Imagine
Ca prieteni. Fiind fată, tu ce alegi?  Eu aleg băieții, chiar dacă mi-e greu atunci când sunt într-o relație. Pentru mine, băieții sunt mai de încredere decât fetele, nu trebuie să vorbesc non-stop cu ei ca să păstrez prietenia și nu se supără din nimicuri, iar dacă fac acest lucru, îi las să se calmeze și mă caută când le-a trecut.  Ador să am un prieten cu care oricât de mult m-aş certa, oricât de mult ne-am înjura şi oricât de mult timp n-am vorbi, atunci când am avea vreo problemă, mereu ne vom comporta ca şi cum am fi vorbit în fiecare zi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între noi. Dar fetele... fetele sunt rele . Fetele vor să fie mereu aprobate în ceea ce fac, iar dacă le spui că nu e bine, dacă încerci să le explici ce și cum trebuie să facă, se supără. Și țin supărarea. Nu le trece nici azi, nici mâine, nici săptămâna viitoare, nici anul viitor, nici niciodată. Dacă o fată se supără pe tine și relația de prietenie se destramă , atunci nu prea mai sunt

Iubire? De ce?!

Imagine
    Iubire? Nu, mulțumesc . Iubirea m-a secat de toate puterile, m-a distrus, m-a făcut să mă înjosesc în fața celui pe care îl iubesc, m-a doborât! Uneori stau și mă gândesc că probabil mi-ar fi fost mai ușor dacă aș fi fost o pițipoancă, materialistă, o fată care să nu investească sentimente și căreia să nu îi pese dacă s-a despărțit de iubit. Dar eu nu pot fi așa nici dacă aș vrea. Și nu știu ce e mai rău: să fii materialistă într-o lume în care toți își bat joc de tine sau să fii sinceră, să iubești și să suferi?!     Trăim într-o lume în care nici de iubire nu mai poți fi sigur, persoana de lângă tine se joacă cu bunăvoința ta, cu inima ta, fără ca tu măcar să îți dai seama. Falsitatea în relație vine și din partea bărbaților  băieților, nu doar din partea femeilor  fetelor. Ce găsiți așa satisfacție în a vă bate joc de cineva? Cu ce vă ajută bătaia asta de joc? Vă hrănește egoul masculin, sau ce?! Nu vă înțeleg logica asta de toată jena și nu am crezut vreodată că voi da pest

Iubire comercială

Imagine
Hater mood on, don't give a shit.  Idioților! Idioatelor! De ce căcat vă trebuie o amărâtă de zi (sau două - 14+24 februarie) pentru a vă demonstra iubirea față de cel/cea de lângă voi?! De ce dracu' nu vă declarați iubirea în fiecare zi, cum ar fi normal și frumos? Nuuuu... cum să faceți așa ceva. Valentine's day , la fel ca și Dragobetele, nu-i decât o sărbătoare de căcat, care, de fapt, e o politică de marketing. Ce e aia? Un mod de a atrage clienții, de a-i face să cumpere, doar pentru că trebuie să își arate iubirea. Inimioare, ursuleți, flori, bomboane, ciocolate, inele, felicitări, câte și mai câte... ce frumos le crește cererea ăstora în luna iubirii. Halal iubire, bă. De ce nu îi oferiți ursuleți sau flori în oricare altă zi din an ( nu, nu mă refer la ziua ei, 1 martie sau 8, Crăciun, Paște sau mai știu eu ce) , de ce nu îi oferiți mici cadouri doar ca să îi vedeți zâmbetul, dacă tot e vorba de iubire. Asta înseamnă iubirea, să îți dorești să o faci feri

Chestii care îmi plac

Imagine
... sau care mă relaxează *mrrrrrrrrr* 1. Mașina + muzică = relaxare totală. Cred că cel mai repede mă relaxez atunci când conduc și am muzica la maxim. Și sunt singură. Fără părinți. Doar eu și gândurile mele. Atunci e perfect. Ador să conduc și să am grijă de mașina mea, mai ales dupa două-trei-patru săptămâni în care o las pe mâna lui tata și el o lasă în voia sorții. 2. Cărțile. De Black Friday, eu nu mi-am cumpărat telefoane, tablete sau laptopuri, ci niște cărți. Vreo opt la număr. 50 lei. Foarte ieftin. Bine, trei sunt de germană, dar restul sunt cărți pe... diferite teme, cărți care m-au atras ca și subiecte pe care le abordează.    3. Îmi place să lenevesc , aș lenevi toată viața, dacă aș putea. Tind să cred că m-am născut obosită, oricât de mult aș dormi, tot mă simt obosită. De fapt, să fim serioși acum... tuturor ne place să stăm în pat toată ziua, să vină cineva să ne aducă de mâncare, să avem sticla cu apă lângă noi, să nu facem nimic.    4. Îmi place

Dulcele sentiment al iubirii

Imagine
    Stau, savurez un 3in1 şi mă gândesc să scriu o altă postare despre iubire, că tot nu am mai făcut-o de mult. Vreau ca pe viitor, când intru şă îmi citesc vechiile postări, să văd cum a evoluat percepţia mea asupra iubirii. Discutând acum câteva zile cu cineva, a reuşit să mă convingă să mai scriu ceva pe blog şi îi mulţumesc. :3 M-a îndemnat să las formalităţile şi dorinţa mea de a face totul perfect şi să scriu tot ce simt ... şi aşa cred că voi face în postarea de astăzi. Disney channel on (da, încă mă uit la desene) ... and let's do it !     Am scris în trecut, când eram la pământ în domeniul sentimentelor. În prezent ... totul se schimbă. Sunt fericită şi vreau ca atunci când voi reciti acest articol, să retrăiesc momentele şi să zâmbesc.  * We, we don't have to worry 'bout nothing !*     La începutul anului nu aveam o părere prea bună despre iubire, începusem să nu mai cred în ea, începusem să îmi pierd speranţa că îmi va fi vreodată bine în acest do

Gelozia

Imagine
  În articolul de azi m-am gândit să abordez o temă destul de complexă şi ... delicată : gelozia.Unii consideră că nu trebuie să existe acest sentiment într-o relaţie, alţii spun că da. Mă uitam aseară la o emisiune la TV în care era vorba despre o femeie care îşi suspecta bărbatul că o înşală, deşi el nu avea gânduri d-astea. Respectiva femeie a făcut o obsesie din asta şi i s-a întipărit în minte că soţul chiar o înşela.     Gelozia este bună, dar doar într-o mică măsură. După mine, într-o relaţie trebuie să existe un pic de gelozie. Mi se pare drăguţ atunci când un băiat este gelos, prin asta îmi arată că îi pasă de mine. Nu văd nimic rău în a fi gelos ... până la un anumit punct. Obsesia - bună sau rea?     Este o linie destul de subţire între a fi gelos şi a fi posesiv , a deveni obsedat de persoana de lângă de tine. Gelozia ajută la consolidarea relaţiei de cuplu, pe când obsesia nu . Atunci când treci de acea linie, cu greu mai poţi reveni "cu picioarele

Goodbye, good life!

Imagine
           Wow, nu-mi vine să cred că au trecut 3 luni de la ultima mea postare pe blog ! A trecut şi examenul "vieţii", ăla imposibil de promovat de către aproximativ jumătate din absolvenţii de liceu. Foarte greu, ce pot spune. Mai ales că anul ăsta au fost nişte subiecte de tot râsul. Oricum, am reuşit să îl iau cu media de 9,25, am intrat şi la facultate, la Universitatea Transilvania, Facultatea de ştiinţe economice şi administrarea afacerilor - Finanţe bănci . Deci ... din toamnă ne vedem la Braşov! Destul cu ce mi s-a întâmplat în ultimele luni. Azi dimineaţă, cât timp am încercat să adorm (era ora 5 jumătate), mi-a venit o idee pentru un nou ... articol. Leneşă fiind, iniţial nu am vrut să însemnez nicăieri "sclipirea" , dar m-am gândit că e vremea să mai scriu şi eu ceva pentru că am lăsat blogul ăsta destul timp în paragină. Idei pentru articole ... idei am avut o grămadă, bineînţeles că era noapte când veneau, dar lenea câştiga mereu. Şi uite aşa

Gânduri la miezul nopții part. II

Opusele NU se atrag! Doi oameni diferiți din toate punctele de vedere nu vor avea niciodată o relație stabilă, de lungă durată, un viitor împreună. Acești doi oameni vor avea cel mai probabil o simplă aventură. Căutați oameni asemenea vouă, oameni care să aibă ceva în comun cu voi !  Nu mai ‘salivați’ după ambalaj, frumusețea e trecătoare, pe când un suflet bun va rămâne mereu !  Îndrăgostiți-vă de suflet, de aspectul interior, nu de cel exterior. Iubiți, nu vă bateți joc ! Dacă doi oameni se iubesc, tu, a treia persoană, lasă-i să fie fericiți, nu te băga peste viața lor doar pentru că ai o satisfacție să distrugi relații, să vezi persoane suferind !  Fetelor, nu mai puneți preț pe banii și mușchii băieților, învățați să iubiți băieții care vă fac să râdeți, care vă zic că sunteți frumoase mereu, care vă fac fericite prin lucruri mărunte, care vă aduc flori, care își sacrifică o seară de ieșit cu prietenii pentru a sta cu voi și pentru a vă asculta. Băieți, NU toate fete

"De ce nu treci peste?"

"D-aia!" Multă lume mă tot întreabă de ce nu pot trece odată peste despărțire. Multă lume vede din afară că "sufăr" după cineva și TOȚI îmi dau "sfatul general" : "Încearcă sa treci mai departe". You don't say ! Să știi că nu încerc să fac asta de două luni încoa'. Să știi că nu încerc să nu mă mai gândesc la el zi de zi. Să știi că îmi place situația în care sunt maxim. Dacă nu iubeam persoana respectivă, a doua zi după ce ne despărțeam mă durea undeva de ea, mi-ar fi fost foarte ușor să o uit, să nu mă mai gândesc la ea în fiecare zi. Dar atunci când iubești, aceste lucruri sunt mai greu de realizat. Sincer, m-am cam săturat de toți care îmi dau sfaturi și îmi tot spun să trec peste, să nu mai sufăr, sa nu mă mai gândesc etc. . De-ar fi așa de ușor, aș face-o cu cea mai mare plăcere, mai ales că examenul de bacalaureat se apropie cu pași repezi, iar eu nu am nici forța, nici cheful necesar pentru a mă apuca de învățat. Și totuși

Gânduri la miezul nopţii

Imagine
Şi uite că simt nevoia să scriu iar, chiar dacă vor fi doar câteva rânduri (scriu cam greu de pe telefon). De câteva zile încoa' mă macină nişte gânduri, de câteva zile mă simt foarte naşpa, nu mai mănânc cum trebuie, nu mai am chef de nimic. De la începutul anului trec printr-o perioadă foarte dificilă pentru mine. Este destul de greu să treci peste o relaţie de 3 ani de zile, chiar de a fost ea la distanţă. Mulţi vor spune că într-o relaţie d-asta nu ai cum să iubeşti, însă vă inşelaţi. Alţii vor spune că nu ştiu nimic despre "a iubi", că sunt prea mică şi că nu trebuie să mă afecteze atât de tare. E foarte uşor să vorbeşti când nu ştii situaţia decât din afară, şi nu din interior.   E foarte uşor să zici "Treci peste odată!", când tu nu ai fost niciodată în pielea persoanei respective, când nu ştii situaţiile şi întâmplările prin care au trecut cuplul respectiv şi nici legăturile care s-au stabilit între ei. Din păcate, o relaţie la distanţă nu prea a

Tu ești fericit ?

Imagine
Ce e fericirea ? Tu ești fericit / ă ?  Ce este, de fapt, fericirea? Cică DEX-ul o definește ca fiind 'stare de mulțumire sufletească intensă și deplină'. Oare așa e? De câte ori ți-ai pus întrebarea dacă ești fericit? De câte ori ai fost cu adevărat fericirit? Tu când ești fericit? Întrebările astea mă macină de ceva zile încoa'.  Încercăm toată viața să găsim fericirea . Unii găsesc fericirea atunci când ascultă muzică, alții o găsesc atunci când muncesc, alții atunci când au bani, iar alții ... alții găsesc fericirea în dragoste. Cei din urmă nu pot fi fericiți dacă nu au persoana iubită alături, nu se simt împliniți. Degeaba au ceea ce își doresc, dacă nu au iubire. Eu mă încadrez în această ultimă categorie. Am tot ce îmi pot dori, părinții îmi satisfac toate dorințele, cu școala n-am avut niciodată probleme, ba dimpotrivă, am fost în fiecare an printre primii 3 din clasă, am fost la o olimpiadă națională de unde nu m-am întors cu mâna goala, ci cu o mențiune

Love, love, love

Imagine
Totul e mai frumos la început... El se zbate să îți capteze interesul, să te cucerească. Tu decizi să îi acorzi o șansă. Sunteți împreună acum, chiar dacă știi că a avut un trecut cam ... "glorios". Ai parte de toată atenția lui, îți oferă mici cadouri, atenții. Nu uită aniversările voastre, ba mai mult, în fiecare lună te face să te simți precum o prințesă. GATA! Te-a cucerit. Ești a lui acum, te-au înnebunit gesturile lui, te-ai îndrăgostit, începi să prinzi încredere în el. Totul e numai lapte și miere pentru tine . Dar lunile trec ... Începi să te simți din ce în ce mai neglijată, petreci din ce în ce mai mult timp singură, așteptând un semn de viață de la el. Adio atenție din partea lui. Dacă înaintea putea să stea toată ziua prin mesaje cu tine, acum te simți de parcă ai vorbi singură, iți trimite mesaje din 2 în 2 ore. Evident, are și o scuză (sau mai multe) : "Nu am auzit telefonul." sau "Dar tu crezi că eu stau ca tine toată ziua c

Prietenii

Prietenii ăștia ... numai bătăi de cap ne aduc !  Nu știu de ce mereu dau numai peste persoane nepotrivite. De fiecare dată când cred că am găsit o prietenă sau un prieten pe care să mă pot baza, intervine ceva ! Ori persoana respectivă mă dezamăgește, ori eu m-am săturat de câte greșeli i-am iertat. În ultima perioadă, am învățat că prietenii adevărați NU EXISTĂ !  În zilele noastre, nu te poți baza pe nimeni, nimeni nu e alături de tine atunci când TU ai nevoie, nimeni nu e alături de tine la GREU, în momente dificile. Toți profită de tine, de bunătatea ta, deci nu prea știi pe cine te poți baza. Cel mai bine este să te încrezi în propriile forțe, să nu depinzi de ajutorul nimănui !       Să intrăm și în capitolul "iubire" ? Cu toții știm că majoritatea prieteniilor dintre o fată și un băiat se transformă, în final, în iubire. Deși mulți neagă asta, nu există DOAR relație de prietenie între două persoane de sex opus. Inevitabil, una dintre persoane se va îndrăg