Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Iubire? De ce?!

   Iubire? Nu, mulțumesc. Iubirea m-a secat de toate puterile, m-a distrus, m-a făcut să mă înjosesc în fața celui pe care îl iubesc, m-a doborât! Uneori stau și mă gândesc că probabil mi-ar fi fost mai ușor dacă aș fi fost o pițipoancă, materialistă, o fată care să nu investească sentimente și căreia să nu îi pese dacă s-a despărțit de iubit. Dar eu nu pot fi așa nici dacă aș vrea. Și nu știu ce e mai rău: să fii materialistă într-o lume în care toți își bat joc de tine sau să fii sinceră, să iubești și să suferi?!

    Trăim într-o lume în care nici de iubire nu mai poți fi sigur, persoana de lângă tine se joacă cu bunăvoința ta, cu inima ta, fără ca tu măcar să îți dai seama. Falsitatea în relație vine și din partea bărbaților băieților, nu doar din partea femeilor fetelor. Ce găsiți așa satisfacție în a vă bate joc de cineva? Cu ce vă ajută bătaia asta de joc? Vă hrănește egoul masculin, sau ce?! Nu vă înțeleg logica asta de toată jena și nu am crezut vreodată că voi da peste un atfel de băiat. Sper că a fost primul și ultimul!

    Într-un articol anterior, spuneam că nu pot vedea nimic pozitiv în lumea din jurul meu. Din păcate, la capitolul oameni stau altfel. Sunt genul de persoană care mereu vede doar ceea ce e bun în persoanele apropiate și care mereu va căuta să scoată tot ce e mai bun din ele. Totuși, unele nu merită asta și îmi dau seama mult prea târziu, după ce au profitat destul de dorința mea de a-i face pe ceilalți să evolueze și de dorința mea de a-i învăța pe alții tot ce știu.

    Suntem toți în căutarea iubirii, dar alegem, de cele mai multe ori, să dăm cu piciorul atunci când o găsim. Vă puteți imagina o lume în care am putea vedea sufletele celorlalți? Să alegem persoanele după suflet, să știm când ne mint și când sunt sincere... Ar fi perfect, nu? Dar, din păcate, acea lume nu există. Noi trăim într-o lume în care dezamăgirea, minciuna și înșelatul sunt la ordinea zilei. Toți fac cel puțin unul din aceste lucruri. Să ai încredere în oameni? Pentru ce!? Oricum, la un moment dat, tot te vor dezamăgi.

iubire

    Mă urăsc că am avut încredere în el, mă urăsc că i-am încredințat inima și că l-am lăsat să aibă grijă de ea... nu a avut, mai rău i-a făcut. Atâtea planuri, promisiuni, momente... s-au dus... L-am crezut când îmi spunea că nu va pleca de lângă mine, când îmi spunea că mă iubește, m-am lăsat pe mâinile lui, l-am lăsat să mă învețe să iubesc din nou, să mă învețe să am încredere... degeaba! M-a rănit, mi-a rupt inima în și mai multe bucățele decât a fost înainte. Alături de el, ea se vindeca treptat, treptat... dar a plecat. M-a lăsat și mai tristă decât am fost până să-l cunosc, m-a lăsat să mă descurc singură. Și-a făcut treaba și nu l-a mai interesat de mine. După relația de trei ani pe care am avut-o, mi-am promis, la fel cum am făcut și de data asta, că îmi voi bate joc, că nu mă va mai interesa nimic. Nu am putut să îl rănesc, deși nu simțeam nimic pentru el, nu am putut mă joc cu el și cu sentimentele lui, așa cum îmi propusesem, de fapt. De ce nu ai văzut lucrul ăsta, suflete? De ce!? 
   Până și eu m-am săturat să tot scriu despre el, despre iubire, despre suferință. Mă urăsc și pentru asta, că încă mă mai gândesc la el, după tot ce a făcut, că nu sunt în stare să șterg amintirile cu el din mintea mea, că nu mi-l pot scoate din inimă... Oricât de mult aș încerca și oricât de mult mi-aș impune... tot nu reușesc acest lucru. MĂ URĂSC! Nu era mai bine când nu știam ce e aia iubire? Atunci când vedeam un băiat și ziceam instantaneu "Ewwww, băieți!". Mi-e dor de perioada aia... 

Facebook page: deyush

În încheiere, vă las cu următoarea melodie. Enjoy!

Comentarii

  1. Asta este, unii oameni nu merita sa fie apreciati de noi nici macar putin...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e... Mergem mai departe. Nu merită să ne pierdem timpul cu persoane care nu ne apreciază, așa-i? Chiar dacă e greu, ne descurcăm noi și fără iubire, nu? :)

      Ștergere
  2. Oare de ce ne alegem persoanele nepotrivite in viata noastră,oare de ce ajungem sa le iubim si sa ne dam seama după mult timp cat de rău ne fac si cat de mult se folosesc de noi,oare de ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru că... iubirea ne distruge, dar totodată ne face și fericiți. Fără iubire nu putem... trăi. Suntem slabi atunci când vine vorba de iubire, iubirea ne aduce în ultimul stadiu de umilință. Iubirea ne face să vedem doar lucrurile bune din om, oricât de mult rău ne-ar face persoana respectivă, ne călcăm principii când vine vorba de iubire. Totul se învârte în jurul iubirii în viața noastră. Putem avea totul, dar dacă nu avem iubire, degeaba.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Jocuri cu bile

Dominația creierului