Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Chestii pe care nu le suport

Bă, știți că acum câteva zile săptămâni anul trecut am scris un articol în care spun ce lucruri îmi plac ca să nu mai comenteze lumea că-s hateriță? Eh, a trecut vremea aia. :))
- Hater mood on.

1. a) Site-urile care cer să dai like ca să vezi un articol. Pe bune, de ce nu mă lași pe MINE să decid dacă îmi place ce e acolo sau nu? De ce mă obligi să dau like ca să-ți văd postarea? Le urăsc din tot sufletul. De obicei, când dau de astfel de site-uri, le dau like, văd articolul, după care dau dislike. Dar mă cam enervează să fac lucrul ăsta de fiecare dată. Acum câteva zile era un articol la care au dat share mai mulți prieteni din lista mea și am vrut să îl citesc. Am intrat pe site și... *BAM* : "Vă rugăm să ne dați like pe Facebook sau să ne urmăriți pe Twitter". Eh, nu se mulțumesc doar cu una din două, vor și like, și follow. Imediat, stai că acum ninge. Fuck it!

b) Site-urile care postează automat în timeline. E un site de poze funny care, bineînțeles, prima oară când intri acolo, îți cere să dai like la pagină, după care dă un share la poza la care te-ai uitat pe Facebook. Și așa face mereu când intri să vezi vreo poză. Înțeleg că sunteți disperați după faimă și bani, dar lasă-mă dracu' pe mine să decid dacă îi dau share sau nu!

duck face2. Duck face. Ce poate fi mai nașpa ca asta? Fetelor, sunteți urâte când încercați să "ne pupați"... că așa ziceți voi, atunci când faceți "bothhiiic". Sunteți urâte când vă țuguiați buzele. Urâte. NU sunteți deloc sexy, nu sunteți atrăgătoare (de fapt, o să atrageți doar cocalari), nu sunteți frumoase, sunteți urâte! În loc să faceți duck face, ce ziceți de un zâmbet? :)

3. Românii care s-au stabilit în țările calde și nu mai știe să vorbește românește. Serios, frate, serios... Nu ai cum să îți uiți limba MATERNĂ. Pleci doi-trei ani în Spania, Italia sau altă țară și gata, brusc, nu mai ești în stare să vorbești sau să scrii în limba română, nu mai poți avea un enunț coerent în limba română, de parcă în casă vorbești numai și numai în spaniolă sau în italiană sau în altceva. Sigur.

Da, am un fix cu cei care maltratează româna. Atât timp cât asta mă afectează pe mine în mod direct, mă preocupă. De ce mă afectează în mod direct? Imaginează-ți o lume în care toți jurnaliștii (da, mă rog, e deja prea mult spus jurnaliști) ar scrie cu greșeli gramaticale și ar începe o idee și ar termina-o peste cinci propoziții. Ți-ar conveni asta, sunt sigură. :))

duck face
4. Fetele Pițipoancele care vor bărbați adevărați, dar nu se comportă ca atare. Fetele Pițipoancele alea care vor băieți buni, romantici, iubitori etc., dar ele umblă din floare în floare. "Prințeso, degeaba îți aștepți prințul să vină pe un cal alb, dacă tu te fuți cu tot regatul".  Pițipoancele care își doresc din tot sufletul iubire, dar preferă banii, cardul și... mașina lui iubi. Pițipoancele care găsesc un băiat bun, dar își bat joc de el. Sunteți foarte nașpa și v-ar trebui un pic de reeducare! Și vă urăsc! Din cauza specimenelor ca voi, ahtiate după bani, băieții nu mai sunt în stare să aibă încredere într-o fată, FATĂ, nu pițipoancă. Nu vă mai plângeți că nu aveți parte de iubire, atât timp cât nu știți cum să vă comportați precum o femeie, rămâneți la cocalarii voștri, numai să folosiți prezervative mereu!



5. Biserica... și luxul ei. Am mai scris aici ceva legat de biserică. Chestia e că urăsc modul în care preoții își bat joc de oameni. Și o fac atât de ușor... Cel mai grav e că oamenii nu vor să deschidă ochii și să vadă ceea ce fac acești... hoți. Dacă încerci să le explici... mhm, mai bine nu o mai faci. Stai frumos în banca ta și lasă-i să fie manipulați, și așa au prea mulți bani în cont. Vine Crăciunul imediat, revelionul, boboteaza..., vine popa în casă să îți arunce cu apă sfințită ( aha, numai apă sfințiță nu e aia:)) ) pe pereți *cică îți sfințește casa*; îi mai dai și bani pentru asta; mai cumperi și un calendar - total : 15 lei. Gândește-te câți bani fac doar mergând și colindând în blocul tău. 

Ah, știi că ei nu plătesc taxe sau impozite, nu? Niciun bănuț nu ajunge la stat, dimpotrivă. Toți banii se duc în buzunarele lor, d-aia au popii vile cu cinci etaje, piscină, teren de golf, teren de tenis, patinoar și mașini pe care tu nu ți le vei permite nici dacă muncești toată viața. Măcar de s-ar dona un sfert din cât câștigă biserica orfelinatelor, spitalelor sau altor instituții de care avem nevoie cu adevărat! 

 6. Manelele, cocalarii, pițipoancele și incultura pe care o provoacă. Mai are rost să comentez ceva aici? Bine, are. :)) Urăsc să fiu obligată să ascult manele, ceea ce se întâmplă des în autobuze, tramvaie etc., acolo unde lumea nu a auzit de căști și nu știe la ce dracu' se folosesc. Ori sunt prea scumpe (6 lei în Real - reclamă mascată). Când zici manele, zici clar incultură. Citește o carte și lasă-te de manele! Informează-te, evoluează, învață, citește. Citește tot ce prinzi (în afară de CanCan, WowBiz sau alte reviste de scandal)!



brasov
 7. Colina de la facultate + autobuzele super aglomerate de dimineață. Urăsc colina aia din tot sufletul! Să vezi cum e să o urci atunci când te grăbești și trebuie să mărești viteza. Vai, sper să nu mi se întâmple asta vreodată, și așa îs moartă când ajung sus, unde am ore, mai ales acum, iarna. Vara e altceva, iarna e un coșmar! Să fie și gheață pe jos. Oh, sper să nu fie... Autobuzele aglomerate. Alt lucru pe care îl urăsc. Să stau lipită de ușa de la autobuz până la următoarea stație, unde cobor și urc  pentru ca apoi să stau iar lipită de ușă. Acest proces de repetă până ajung la destinație, tocmai d-aia prefer să plec cu 10 minute înainte de acasă, chit că aștept mai mult la facultate, nu mai stau lipită de geamu' ăla. 


8. Idioții care nu știu că mașinile semnalizează. Șoferii șmecheri (adesea cu BMW, Audi sau Mercedes) care nu știu că atunci când faci stânga sau dreapta pe stradă și ești în mașină, pe locul din stânga, față, TREBUIE să semnalizezi! Cum dracu' ați luat voi carnetu', nu știu. Eh, mint, normal că știu. Poate dacă nu ar mai avea toți șmecherii permis, rata accidentelor rutiere ar fi mai mică.
    
iubire9. Oamenii care se ascund după deget. În special fetele. Tipele alea care se ruşinează atunci când aud ceva legat de sex or something like that. Mă uitam zilele trecute pe Facebook şi era o postare a unei pagini care cerea opinia utilizatorilor în legătură cu ceea ce postează. Văd acolo un comentariu cum că pozele postate sunt prea porno. M-a bufnit râsul. Girls, stop being so shy.
    
iubire
10. Glumele idioate de revelion pe care le fac băjeţii după ce au băut prea mult. Glumele alea tâmpite, că inteligente nu le pot numi, în care aruncă cu petarde înspre un prieten, prietenă, amic, câine, pisică (exagerez,ştiu) şi mnah... ăla se întâmplă să fie atent la altceva şi PAC, îi vine în ochi. Idioţilor!

11. Sesiunea. Băi, să-mi bag picioarele, nu credeam că avea să fie atât de grea sesiunea. Atât stres, atâtea nopți pierdute, 400 pagini învățate în trei zile?! "Da' de ce nu înveți și pe parcursul semestrului?". De șmecheră. Am încercat și... cel mult am reușit să subliniez niște capitole din cărți, ce mi se părea mai important și numai bun de învățat. În rest... chiar nu poți învăța, oricât de mult ai vrea. Nașpa situația, nu?

 12. Oamenii care vorbesc degeaba (gura lumii, mai pe scurt). Vă urăsc, vă urăsc din tot sufletul! Vă urăsc că vă băgați în viața mea și în relația mea (fosta, din cauza voastră) și nu vă vedeți de treburile voastre, de viețile voastre și de problemele voastre. Vă dați buni samariteni, dar nu sunteți. Probemele dintre mine și persoana iubită RĂMÂN între mine și el, nu între mine, el și restul lumii. Eu decid ce și cum fac în relație, nu am nevoie de ajutor, mulțumesc! Băgați odată chestia asta la cap, m-am săturat de voi!

13. Persoanele care atunci când află un lucru, nu vin la mine pentru a discuta și rezolva respectiva... problemă. Preferă să tacă și să se distanțeze, să plece ușor, ușor. Nu așa se face, dragii mei! Afli ceva, vii și discuți cu mine, nu aștepți luni întregi până îți voi spune eu, poate nu am avut curajul să abordez acel subiect, poate am avut altele pe cap, muuult mai importante sau poate... multe alte chestii. Nu renunța la mine doar din cauza lumii. Rufele se spală în familie! 

14. Cei care corectează greșeli gramaticale, dar ei nu stăpânesc prea bine limba română, supărându-se atunci când le zici acest lucru. Băi, eu măcar știu cum să scriu românește, nu am scăpări, nu scriu "i-ami", "mi-as dorii", "sunte-ți" etc., sunt multe altele, dar acum nu îmi vin în minte. Nu cunosc la perfecție limba română, dar bazele (pe care le învățăm în școala primară - școală generală, și nu liceu sau facultate) le știu foarte bine. Suntem români, nu? Ar fi frumos să ne știm limba maternă, chiar dacă e la modă să vorbim în engleză, învățați mai întâi limba română!

15. Oamenii care beau într-o prea mare măsură și nu știu să spună stop sau, mai pe scurt, oamenii beți. Pur și simplu urăsc atunci când văd un astfel de om, mi-e scârbă de ei, mai ales atunci când fac scandal, urlă, înjură și, mai grav, sar la bătaie. Am asistat la o astfel de întâmplare acum o oră. Mi-a provocat dezgust persoana respectivă. Oamenii beți sunt proști, asta e o certitudine! Să încerci să calmezi un om beat e ca și cum ai încerca să înveți un câine tabla înmulțirii, adică imposibil. 

16. Persoanele care atunci când merg la iarbă verde, uită să strângă gunoiul pe care îl lasă în urmă. Pentru că e mai greu să iei un pet gol înapoi și să îl arunci, decât să îl aduci plin. Sunteți penibili și nesimțiți, jur! Românul are nevoie să fie educat pe atât de multe planuri, încât am uitat și numărul. Aproximativ 70% din oameni au un comportament foarte țărănesc: scuipă pe stradă, lasă gunoaie în urmă când fac vreun grătar sau le aruncă pe unde apucă, iar atunci când au o mică intenție să arunce într-un coș de gunoi, ratează. Dar să se aplece și să arunce unde trebuie? Nope!


  Voi updata acest articol ori de câte ori îmi voi aduce aminte de alte lucruri care mă seacă


Facebook page: deyush

Comentarii

  1. Haha, good job girl! La multi ani, sa ai un an excelent si binecuvantat, plin de succes si noroc! Punctul 4) din articol mi-a placut extrem de mult, frumos spus. Keep up the good work, you rock.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, merci mult! La multi ani si tie si toate cele bune iti doresc. :3 Ma bucur ca iti place :">

      Ștergere
  2. "M-a bufnit râsul." ... Ăăă?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce nu intelegi? Vrei sa iti desenez?

      Ștergere
    2. Da, acum m-a PUFNIT şi pe mine râsul. Peace !

      Ștergere
    3. Macar o schita cred ca ar fi necesara! :))

      Ștergere
    4. Da un search pe marele zeu Google si dupa vino aici si comenteaza-mi. Lasa, nu te mai obosi, ti-am cautat eu.

      A PUFN//Í ~ésc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufăi. ♢ ~ în (sau de) râs a izbucni în râs. 2) (despre mașini) A evacua brusc și cu putere aburi, gaze sau fum, producând un zgomot caracteristic. 3) A ieși cu zgomot de sub presiune. /puf + suf. ~ni

      A BUFN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A face „buf”; a produce un zgomot puternic și înfundat (prin cădere, lovire, explozie). ♢ ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe să râdă (sau să plângă) brusc și năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neașteptate și cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violență, făcând să producă zgomot; a trânti. /Din buf

      Trage tu concluzia. Peace!

      Ștergere
  3. Ai uitat să spui lucrul cel mai important pe care-l urăști. :( Mă urăști pe mine! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nuuu, cum sa te urasc eu pe tine? Doar nu te suport si ma enervezi. E o diferenta. :3

      Ștergere
  4. La multe dintre ele sunt de acord. Mai ales la aia cu semnalizatul. Eram acum ceva vreme pe la mine prin oras si era unul care voia sa iasa in DN1 dar nu avea nicio tentativa de a semnaliza. Si i-am batut in geam si i-am zis sa scoata o mana pe geam (asa se face la carute, atv-uri, biciclete sau orice alt vehicul fara semnalizare) ca sa stie aia din spatele lui unde vrea sa se duca. A inceput sa ma injure, si eu cum is om tapan, si de bataie, m-am dat mai incolo si asteptam sa vad daca iese sau nu, pregatit de fuga :))
    Stii ce mai urasc eu? Codul asta, captcha de mi-l cere la tine cand vreau sa pun un comentariu :)) Uneori chiar e greu de descifrat, si, daca il refreshez, imi baga altul si mai greu :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astia nu merita sa conduca, merita sa mearga, asa cum ai zis tu, cu caruta sau cu bicicleta. Dar cred ca nici atunci nu ar da vreun semnal. :))
      Referitor la codul ala... nu stiu cum sa il scot :"> Da si tu un refresh la el pana iti apare unul mai usor de descifrat. :3

      Ștergere
  5. La 9. as fi completat... oamenii care se ascund dupa degetele in care tin o tigara, chiar si cand fumeaza in interior si-i deranjeaza pe altii :)

    In rest sunt de acord cu lista ta, asa ca ai de la mine o nominalizare dar si o leapsa.

    Mi-ar placea sa citesc raspunsul la tine pe blog, printr-un articol, sau macar printr-un comentariu la leapsa.

    Spor lepsuitor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru comentariu, conteaza mult pentru mine! :D Cat despre acei oameni care fumeaza pana si in interior, nu ai ce sa le faci, daca incepi sa tusesti din cauza fumului "Oh,vai, nu te mai prosti atat". Unii chiar nu pot intelege ca fumul de tigara nu este chiar pe placul tuturor.

      Multumesc si pentru leapsa, voi incerca sa raspund la ea printr-un articol in cateva zile. :D Sau poate chiar in seara asta.

      Ștergere
  6. De unde esti ? Vreau sa te iau de nevasta

    RăspundețiȘtergere
  7. Si, te mariti cu mine ?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt din Brasov. Si nu, nu ma marit cu tine, sunt luata deja. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Fetele vor si cu 6 odata, uite la Babenco din Constanta...si tu-mi spui ca esti luata de 1... :)) Hai sa fim seriosi, doar stim cu totii ce poame sunteti, nu-i niciun secret :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai destul sange-n c***e sa dai fara anonim, dragul meu? :) Exista curve si femei. Invata sa faci diferenta intre ele si dupa vorbim. ;) Cat despre cazul Roxana Babenco, I honestly don't give a shit! Sunt n cazuri d-astea in fiecare zi si nimeni nu comenteaza nimic, asta a devenit viral doar pentru ca a avut ghinionul sa ajunga pe net.

      Ștergere
    2. Anonime sa stii ca nu toate fetele seamana cu mamica ta! Zic si eu..

      Ștergere
    3. Adi, presupun ca esti Adriana, nu ? Si fiind fata, normal ca nu recunosti ca esti tarfa. Cum vrei sa te cred ca nu sunteti toate la fel, cand prin comportament si fapte, exact asta aratati lumii ?! Chiar crezi ca oamenii sunt atat de prosti incat sa nu inteleaga si sa nu vada adevarul ?!

      Ștergere
    4. Esti tipul ala de forever alone care atunci cand nu e in stare sa tina o fata langa el, spune ca e curva. Nice job, asshole. Vulpea cand nu ajunge la struguri, spune ca-s acri.

      Si nu, nu e fata. :)

      Ștergere
  10. Exact, nimanui nu ii pasa. Fiindca e plin de retardati in Romania, cum vrei sa priceapa aia ca o tara de curve e condamnata la pieire, si isi merita soarta de AFRICA EUROPEI, exact ceea ce suntem ?!

    Cum vrei sa priceapa romanii ca rade Europa de noi, ca avem cele mai multe curve trimise la produs, decat orice alta tara ?! Cum vrei sa inteleaga ceva din viata asta, un popor de maimute ambulante care de 25 de ani si-au distrus viata cu mana lor, punand niste hoti la putere care sa le fure banii din buzunare ?!

    Si in acest background, faci misto de mine si ma iei cu fraze gen "nu suntem la fel" ?! Da-o dracu de treaba, crezi ca nu-s satul pana-n gat de astfel de replici expirate ?! Crezi ca e de gluma cu astfel de lucruri ?! Inconstienta mai poti fii !!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pe ce baza imi zici ca sunt inconstienta? Ma cunosti cumva ca sa iti poti permite sa comentezi dspre mine? Nu ai cum sa ma bagi pe mine in aceeasi oala cu toti idiotii din tara asta. Daca unul incearca sa faca ceva, este criticat de altii. Din pacate, tu nu vezi ca eu incerc sa fac ceva, asa ca mai bine ti-ai pastra comentariile despre tine! :)
    Cat despre politicieni... Dragul meu, TOTI SUNT HOTI! TOTI!! :)

    Te-am pupat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da am ras si sunt de acord cu tine! Nici eu nu suport mai tot ce ai scris tu mai sus in special acele site-uri care cersesc like-uri :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce ai ras? :3 Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda si ca cititorii mei se regasesc, intr-un fel, in ceea ce scriu. :D

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Prietenii