Goodbye, good life!

           Wow, nu-mi vine să cred că au trecut 3 luni de la ultima mea postare pe blog ! A trecut şi examenul "vieţii", ăla imposibil de promovat de către aproximativ jumătate din absolvenţii de liceu. Foarte greu, ce pot spune. Mai ales că anul ăsta au fost nişte subiecte de tot râsul. Oricum, am reuşit să îl iau cu media de 9,25, am intrat şi la facultate, la Universitatea Transilvania, Facultatea de ştiinţe economice şi administrarea afacerilor - Finanţe bănci. Deci ... din toamnă ne vedem la Braşov!

Destul cu ce mi s-a întâmplat în ultimele luni. Azi dimineaţă, cât timp am încercat să adorm (era ora 5 jumătate), mi-a venit o idee pentru un nou ... articol. Leneşă fiind, iniţial nu am vrut să însemnez nicăieri "sclipirea", dar m-am gândit că e vremea să mai scriu şi eu ceva pentru că am lăsat blogul ăsta destul timp în paragină. Idei pentru articole ... idei am avut o grămadă, bineînţeles că era noapte când veneau, dar lenea câştiga mereu. Şi uite aşa, până dimineţă uitam toate ideile pe care le aveam cu câteva ore în urmă. Stupid brain !

În fine, m-am gândit ca în postarea de azi să vorbesc despre prietenii, ţin minte că am mai avut o tentativă, dar parcă am şters-o sau nu mi-a plăcut cum a ieşit.  *persoanele despre care urmează să vorbesc sunt strict persoanele cu care am interacţionat, nu vorbesc la general !!*

  Dintotdeauna am preferat să am drept prieteni băieţi, şi nu fete. De ce? În primul rând, mă înţeleg mai bine cu ei. În al doilea rând, băieţii sunt altfel, băieţii nu bârfesc atât de mult cum o fac fetele, iar dacă e vorba de o ceartă, cel mai bine e să îi laşi câteva zile în pace pentru că îşi vor reveni singuri şi te vor căuta ei.

Singura persoană pe care o pot numi prietenă, şi nu cunoştinţă sau amică (cum sunt majoritatea persoanelor pentru mine), este cea care m-a suportat patru ani drept colegă de clasă şi doi ani colegă de bancă, cea cu care împărţeam mâncarea, pixurile, gumele, creioanele, temele, glumele, cea cu care am râs, am plâns, am înjurat, am mers peste tot, cea care mi-a fost alături şi mi-a dat sfaturi atunci când am avut cea mai mare nevoie, cea pe care o făceam să râdă până plângea şi i se ducea tot machiajul (scuzeeee :3), cea care nu va putea veni cu mine la facultate în Braşov, din păcate... Adriana. O să îmi fie tare dor de tine ! 

În rest, toţi prietenii mei sunt băieţi. Într-un fel e bine, în altul nu prea. E bine pentru că iubitul meu nu are la cine "să se dea", dacă va avea vreodată gândul ăsta şi pentru celelalte motive enumerate mai devreme. E rău pentru că există chestia aia de "in love with my bff". Been there, done that. Măcar am reuşit să trecem peste asta şi suntem din nou okay.

       
Ştiu că mulţi sunt de părere că o prietenie între o fată şi un băiat nu există, şi eu sunt de aceeaşi părere, dar odată ce ai trecut de "obstacolul iubirii" ( o parte - fata sau băiatul - place pe cealaltă ), prietenia poate continua ( atât timp cât nu e reciproc, în cazul ăsta, se poate înfiripa o frumoasă poveste de iubire; cu toţii ştim că cele mai frumoase poveşti de dragoste sunt cele în care partenerii sunt cei mai buni prieteni ).

     

Sunt genul de persoană care preferă să aibă puţini prieteni, dar să ştie că se poate baza pe ei, indiferent ce ar fi ! Consider că sunt norocoasă că îi am. Mai bine puţini şi buni, decât mulţi şi proşti !