Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

"E-mailul - codul bunelor maniere"

De foooooarte mult timp mă gândesc să scriu și eu niște... sfaturi, dacă le pot spune așa, din cărțile pe care le citesc. Având în vedere faptul că nu prea mai scriu pe blog (se pare că am o foarte mare lipsă de inspirație în perioada asta), îmi doresc să împărtășesc cu voi niște lucruri interesante, pe parcursul a câtorva articole, din cartea pe care îmi propun să o citesc, și anume "E-mailul - codul bunelor maniere", scrisă de Shirley Taylor. Sper ca astfel să am și eu o oarecare continuitate în ceea ce scriu.


Articolul acesta este unul introductiv, așa că voi încerca să fie cât mai scurt și cât mai la obiect (așa am primit sfat de la ma' nigga, Sarcasticu, care mi-a zis să nu mai fac articole lungi că cică fuge interesul cititorului; well... o să încerc, deși eu aberez foarte mult)

Poșta electronică a început a fi folosită intens de ceva timp încoace: corespondență cu persoane dragi, muncă, rețele sociale și altele, aceasta ocupă un loc important în viața noastră. Probabil că putem să nu avem pretenții prea mari atunci când este vorba de e-mailurile personale, însă trimiterea de e-mailuri de afaceri a atins un nivel cu totul nou. Persoane ale căror slujbe nu au necesitat niciodată aptitudini de scriere sunt puse acum în situația de a răspunde zilnic la zeci de e-mailuri.

O mare parte din noi nu ne plângem de volumul mare de e-mailuri pe care îl primim, ci mai degrabă de faptul că suntem presați să răspundem rapid. Dar atunci când suntem pe grabă, ce se întâmplă cu calitatea mesajelor? Fie că scrii un bilet de mulțumire, de reamintire a unei ședințe, o propunere sau un e-mail de punere la curent cu nivelul vânzărilor, ceea ce scrii și felul în care scrii influențează modul în care gândesc ceilalți despre tine și afectează totodată și imaginea companiei.

Un mesaj scris corect, cu un aspect și cu un conținut profesionist, le va da celorlalți senzația că pot comunica ușor cu tine. Acest lucru te va ajuta și să obții rezultatele dorite. Despre aceste lucruri vom descoperi pe parcursul următoarelor articole.

Comentarii

  1. Aiurea.
    Daca cineva apreciaza ceea ce scrii, cum scrii, te citeste, indiferent cat scrii. Eu chiar ma bucur cand vad un articol lung pe un blog care imi place.
    Daca te limitezi, si nu scrii cum iti place, dupa un tip nu o sa-ti mai placa ceea ce faci.
    Am patit-o si stiu.
    Blogul sarcasticului e meh.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos de sfat si de apreciere, insa atunci cand vad ca scriu degeaba si nu am niciun feedback, ma demoralizez complet, motiv pentru care nu am scris niciun articol timp de trei luni. :(

      Eu oricum, oricat as incerca sa scriu "putin", nu reusesc, pentru ca mereu gasesc mai multe idei si trebuie sa le scriu. :))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Jocuri cu bile

Dominația creierului