Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Siguranța în trafic

Hello guys! În sfârșit s-a terminat sesiunea, s-a terminat și anul I, am ajuns acasă, în Ploiești, iar acum am tot timpul din lume să scriu pe blogul care, timp de o lună de zile, a stat în paragină. 

*introducere interesantă despre ceea ce urmează să scriu*


siguranta in trafic

Într-o zi frumoasă de sesiune, când eu stăteam pe Facebook, în loc să învăț (ori eram în pauză), găsesc un clip foarte interesant despre siguranța în trafic și despre cât de periculos este să folosești telefonul în timp ce conduci, produs de Volkswagen. Viitorii șoferi, dar și cei vechi, ar trebui să conștientizeze primejdia neatenției în trafic, mai ales în țara noastră, unde legile și regulile de circulație nu sunt pentru toți: ai mașină tare, ai propriile reguli. :)    

Facebook page: deyush

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Jocuri cu bile

Dominația creierului