Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Tehnologia din prezent

Hello guys! Furând concepția unuia dintre bloggerii mei preferați, Daniel-Eduard, găsind un clip în cronologie, clip pe care l-a distribuit un prieten, Blue Smoke, și vizionându-l, mi-a venit în minte ideea unui nou articol.

Tehnologia din zilele noastre este foarte dezvoltată, după cum putem vedea în jurul nostru. Zi de zi apar noi modele de smartphone-uri, noi modele de tablete, laptopuri și altele. Domeniul IT este domeniul care are o viteză foarte mare de dezvoltare, iar noi nu prea putem ține pasul cu ea.

tehnologie

Gadgeturile pe care le folosim zi de zi tind spre a avea o inteligență artificială, adică încearcă să imite mintea umană. Știi vorba aia cum te simți când telefonul tău este mai deștept decât tine? Deși acestea sunt construite pentru a ne facilita viața de zi cu zi, noi abuzăm de ele. Tehnologia trebuie folosită cu cap!

Uneori uităm cât de importante sunt momentele trăite alături de cei dragi, alături de persoanele pe care le iubim. Ne este mai ușor să păstrăm aparențele, să vadă alții că suntem bine și fericiți, punem accent pe a face cât mai multe fotografii, uitând să trăim momentul, să ne bucurăm de acele clipe. Suntem atât de preocupați de ceea ce crede lumea, vrem ca toți să fie.. invidioși pe fericirea noastră... bă, suntem niște persoane foarte rele...

Țineți minte că persoanele vin și pleacă din viața noastră. Dacă nu ne bucurăm la momentul potrivit, atunci când o vom face? Așteptăm să ne bucurăm de amintiri?


Facebook page: deyush

Comentarii

  1. Un articol ca pentru mine, așa: și scurt, și despre tehnologie <3
    E interesant cum începem să ne bazăm tot mai mult pe tehnologie. Asta nu e chiar un lucru rău. Problema e că începem să devenim dependenți de ea (mă declar un dependent de tehnologia de ultimă ora și singura chestie care mă ține în frâu e bugetul restrâns :)) ) și ca e foarte vulnerabilă (ex: videoclipul tău). Dar am prea mare încredere în evoluția tehnologiei ca să cred că nu o să fie și ceva care să ne facă să ne amintim și mai bine aceste momente frumoase. Vreau să zic că în ziua de azi nu e greu să printezi o fotografie, fie cu imprimanta proprie, fie la un centru specializat. Și încă merge înainte și pe partea asta de chestii fizice, nu doar virtuale (imprimante portabile, operate prin wireless sau bluetooth de mărimea unui telefon sau a unui măr, disponibilă oricând în geanta fără fund a unei femei; sau chiar mai departe, imprimantele 3D care încep să devină din ce în ce mai performante și mai accesibile ca preț).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gandit la tine cand l-am scris. :)) Ce-ai vrea sa se inventeze, un dispozitiv care sa ne permita sa avem langa noi oameni in carne si oase? :)) How about no? Nu e greu sa printezi poze, dar toate pozele sunt acum digitale, nu prea mai sunt oameni care sa se duca la fotograf, sa scoata pozele, sa faca album... costa.

      Ștergere
    2. Știi cum se numește dispozitivul ăla care ne permite să avem lângă noi oameni în carne și oase? Autobuz :))
      Acum, nu știu cum fac alți oameni, eu îți zic cum fac eu: cumpăr un album foto, niște foi fotografice (un top d-ăla îmi ajunge o groază de timp) și îmi scot eu la imprimantă pozele alea mai faine și mai importante și apoi le pun în album și e mult mai fain :))

      Ștergere
    3. Tu, din cati oameni? Inainte, ca sa vezi pozele, trebuia sa le duci la developat... Parca erau mai misto asa pnm.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Chestii pe care nu le suport

Prietenii