Cum îți dai seama că românul e prost?

Imagine
Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog.  Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta. Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :) Evaluarea națională Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată

Leapșa Lui Sarcasticu - Blogul pe care l-as citi toata viata

'Ellooooooo. Așa cum i-am promis lu' Sarcasticu, mă pun să îi răspund la provocarea pe care a lansat-o acum câteva zile, care sună cam așa: dacă ar fi să alegi un singur blog pe care l-ai citi toată viața, care ar fi? Vedeți cât de drăguț e el? Se gândește la mine și la faptul că nu am mai scris pe blog de luni bune și îmi dă el un subiect nou. Awwww. <3 

Deși blogul lui se află printre singurele pe care le citesc, nu voi scrie despre el. Totuși, dacă sunteți în căutarea unor articole care au conținut inteligent, click aici, nu veți regreta. ^_^ 

Bun. Acum că am făcut o mică introducere, să vă prezint blogul pe care l-aș citi o viață întreagă, unul din blogurile pe care le citesc cu foarte mare plăcere, și anume vulpescu.eu.


De ce se află printre blogurile mele favorite, pe care le citesc mereu cu drag și interes? Simplu. Pentru că autorul oferă conținut interesant și inteligent, având o perspectivă mișto asupra multor teme. Și eu asta caut atunci când citesc articole: amprenta personală a celui care le scrie, iar acest blog cu siguranță o are.

Tocmai din acest motiv am ales să îi dau follow pe Facebook lui Andrei Vulpescu, să fiu la zi cu tot ceea ce scrie, postează și repostează. Legat de temele pe care le abordează, acestea sunt extrem de vaste: găsești orice fel de articole, pe orice fel de subiecte. 

Încă de la primul articol pe care l-am citit (care a fost acum un an sau doi), m-a atras modul lui de a scrie, limbajul fără perdea (bine, nu vă așteptați acum ca din zece cuvinte, opt să fie înjurături) și faptul că nu se ascunde în a-și expune părerile, chiar dacă sunt sau nu în concordanță cu părerea lumii. Spune lucrurilor pe nume și îmi place acest lucru. ^_^ 

Deci, dacă ar fi să aleg un blog pe care l-aș citi toată viața, cu siguranță acesta ar fi vulpescu.eu.

Comentarii

  1. Hihihi! Dacă am ajuns să oscilez cu Vulpix, îți dai seama ce blogger sunt? :))

    Mercic pentru că ai acceptat. :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Am spus eu ca omul asta mi-e antipatic mai demult :)) ce parere ai despre prietenul tau acum, deyuto?

    http://damianirimescu.ro/stiri/atentie-la-scam-uite-cum-poti-sa-fi-fentat-sa-dai-bani-unuia/

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Pentru orice greșeală de scriere, sfat, reclamație sau plângere, așteptăm comentarii! Vă mulțumim!

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către EL

Jocuri cu bile

De ce nu suport manelele?