Se afișează postările cu eticheta invatamant. Afișați toate postările

Ce am învățat în 15 ani de învățământ românesc.

... și încă câțiva ani la grădiniță, habar nu am câți.

Trecând peste febra simulărilor și a examenelor (capacitate!?) de clasa a VIII-a ce tocmai s-au terminat, mi-a venit o idee briliantă despre un nou articol. M-am gândit să prezint în câteva rânduri (damn, acum eu mă simt ca la examenul la română) ce am învățat din anii mei de școală: primară, generală și liceu, poate și la facultate, însă principalele lecții sunt din primele trei.


1. Să nu stai toată ziua cu nasul în cărți!
Serios, viața înseamnă mai mult decât învățat de dimineață până seara. În loc să faci acest lucru, ai putea să te implici în proiecte, organizații, asociații pentru elevi și altele. În timpul liceului, mai ales în clasele a X-a și a XI-a, m-am implicat în proiecte care mi-au plăcut foarte mult, mai ales că am avut și profesori care au știut cum să ne coordoneze. 

2. Notele și mediile NU CONTEAZĂ! 
Din păcate, foarte mulți oameni încă mai cred lucrul acesta, ceea ce e total neadevărat. Faptul că ai medii de 9 și 10 în liceu nu te face neapărat deștept, ci de cele mai multe ori "pupincurist", elev care consideră că dacă ia o notă de 6, viața lui s-a terminat. Well guess what, viața nici măcar nu a început, iar ca să te stresezi pentru medii în liceu e complet inutil, mai ales că nu te ajută la absolut nicio admitere la vreo facultate (nu se aplică în cazul celor de a VIII-a, la care media generală îi ajută să intre în liceul pe care l-au dorit, dar ajungem și acolo).

3. Sunt materii la care pur și simplu nu poți învăța logic. Sau la care nu poți învăța. Punct.
La materiile alea, oricât de mult ai încerca, nu îți intră nimic în cap. Așa am fost eu cu fizica, chimia și biologia. Ce am făcut? Well... deși încercam să invăț, nu puteam pur și simplu să înțeleg. Teoria o știam, dar la probleme stăteam cam nașpa, așa că îmi luam și măsuri de precauție, care se pot traduce prin copiat. Yeap, bineînțeles că am copiat, cine nu face asta? Nu mai fiți ipocriți! E ok, atât timp cât nu devine un obicei prost și copiați la toate materiile pentru că voi considerați că nu puteți învăța deloc, deși nici măcar nu ați încercat...

4. Matematica nu e chiar atât de grea.
Ba din contră, e foarte ușoară atunci când începi să LUCREZI exerciții și probleme, atunci când îți dai interesul. Bineînțeles, în cele mai multe cazuri, cei care se plâng că matematica e grea sunt acei elevi care nu au pus în viața lor mâna pe o foaie și un pix ca să își facă tema, deși exercițiile erau de genul aplică formula scrisă astăzi în clasă. "Oh, dar cu ce mă ajută pe mine în viață să știu integrale și determinanți?". Nu te ajută prea mult, e adevărat, dar știi la ce te ajută matematica și toate materiile bazate pe știința exactă? Îți dezvoltă creierul, ți-l țin antrenat, gândești mai repede și mai corect, ai o altă viziune asupra lumii, poți fi mai obiectiv în luarea unor decizii și multe altele. Deși nu îți dai seama și ajungi să înjuri materia și profesorul pentru că tu nu înțelegi, vei vedea în viitor utilitatea acestor materii, când tu vei fi în stare să te adaptezi mai repede decât colegul de muncă care a făcut un liceu teoretic. Parcă matematica nu mai e atât de inutilă acum, nu? :) 

5. Liceele teoretice nu înseamnă neapărat că-s cele mai bune.
Am avut medie să intru în cel mai bun liceu din orașul meu, însă nu am vrut. Am ales un liceu economic, cu profil de turism, intensiv engleză. Și nu am regretat niciodată, deși diriginta din generală m-a îndrumat către acel liceu teoretic. Dacă ar fi să mai fac încă o dată liceul, tot aici aș veni. Pe lângă faptul că am avut niște profesori foarte buni, despre care o să vorbesc într-un viitor articol, am căpătat cunoștințe care consider că m-au ajutat mult mai mult decât dacă mergeam la un liceu teoretic. Oh, și am și o calificare de tehnician în turism. ^_^ După părerea mea, liceele de pe urma cărora ieși cu o calificare sunt mult mai utile decât cele teoretice. Cu ce te ajută dacă faci cinci ore de română, patru de istorie și geografie, trei de filozofie și mai știu eu ce? Nu mai bine înveți ceva baze care te vor ajuta în viitor? 

6. Stresul pentru simulări e la fel de inutil ca și stresul pentru medii.
Și din acest motiv apar pe toate rețelele de socializare și în toate grupurile întrebări de genul "Ce credeți că va pica la subiectul III?". Vă urăsc! NIMENI nu știe ce va pica la subiectul trei, iar în loc să vă încărcați cu energii negative și cu stresul altora, mai bine PUNEȚI MÂNA ȘI ÎNVĂȚAȚI, iar ce va pica, va pica. Sunt niște simulări, nobody gives a fuck. Da, sunt părinți care consideră că dacă luați note mici la simulări, veți pica bacul, iar acest lucru poate că vă presează și mai mult, dar punctul 2 vă spune altceva. Eu la simulări am luat undeva la 6-7 pe materie, iar bacul l-am luat cu 9,24, deci îmi mai spune și mie cineva o dată cât de mult contează simulările? Ah, da, zero. :) 

Ce încerc eu să spun acum nu e "să nu învățați", ci "să nu vă stresați prea tare". Învățați, dar învățați cât puteți și nu mai intrați cu o seară înainte pe Facebook, o să vedeți numai postări de genul celei enunțate mai sus. Și nici după, vor fi postări "are cineva baremul de la examen?", deși el nici nu e apărut pe net...

7. Stresul ajută
Credeți sau nu, stresul ajută. Comentariile la română le-am învățat cu vreo săptămână înainte de examen. Bineînțeles, am mai citit din ele pe parcursul anului școlar, deci aveam habar. Simulările vor fi mereu mai grele decât examenul în sine, așa că nu vă faceți griji. Folosiți stresul în avantajul vostru, nu-l faceți inamic. ;~)

8. Învățați cum să învățați
Nimeni nu ne învață cum să asimilăm mai repede lucrurile, astfel ajungem la facultate, cu șapte materii echivalente cu toată materia de la bac/materie, poate chiar mai mult, pe care nu reușim să o învățăm. În învățământul inferior (școala primară, generală și în liceu), profesorii parcă au o bucurie când ne prind fără lecție învățată și cu un test surpriză la care se miră de ce luam note mici. POATE PENTRU CĂ NU ANUNȚAȚI? Făcând trimitere la punctul 1, cum am putea să învățăm ZILNIC la 6-7 materii, să ne mai și relaxăm, să mai petrecem timp și cu familia, să nu fim stresați, să mai și dormim? E IMPOSIBIL asta! 
High five profesorilor care anunță din timp un test, sunteți cei mai tari!
* sfaturi despre cum să înveți mai ușor *

9. Materia chiar e multă și inutilă
Dar asta nu o face imposibil de învățat. Dacă ar fi fost după mine, la examenul de la română aș fi dat doar gramatică și poate și o mică compunere, dar care nu ar valora prea mult. De ce? Simplu: E UN EXAMEN LA LIMBA MATERNĂ. Mai mult de jumătate din elevii care dau bacul sunt agramați, nu știu să scrie în română, fac greșeli de ortografie etc.. Și ne miră acest lucru? Când din clasa a IX-a nu se mai face pic de gramatică, iar atunci când e în manual, profesorii trec cu vederea. Normal că suntem agramați și analfabeți, când materia predată nu ne atrage în niciun fel, aceleași comentarii, aceeași viziune greșită a elevilor. Examenul la română nu înseamnă altceva decât să tocim ceea ce au spus alții, nimic despre creativitate, nimic despre OPINIE PERSONALĂ, deși este și ea inclusă pe acolo. Opinia personală în sistemul românesc de învățământ înseamnă să înveți ce a spus altu', dar să nu folosești aceleași cuvinte, dar să fie ce a spus el, dar nu așa cum crezi tu.

10. Prieteniile în liceu nu țin
Decât în foarte rare cazuri. Degeaba vă spuneți la banchet că o să vă mai vedeți, că țineți legătura, că o să vă fie dor, că nu știu ce. Guess what! NU O SĂ FACEȚI NIMIC DIN CE AȚI SPUS. Mulți vor pleca din oraș, iar cei care vor rămâne nu vor ști cum să se mai evite. :) În cel mai bun caz, vă mai strângeți după câțiva ani o mână de oameni, repetați istoria de la banchet cum că o să vă mai vedeți și la fel nu se va întâmpla nimic. Nu vă faceți speranțe, din ăia 10 prieteni buni din liceu, dacă o să rămâneți prieteni cu doi e bine. ^_^ De ce? Pentru că tot ce vă ținea legați era faptul că petreceați juma' de zi împreună și că trebuia să vorbiți ca să treacă timpul mai  repede.

Cam asta a fost ceea ce am vrut să împart cu voi. Poate îmi voi mai aduce aminte în viitor alte lucruri, le voi scrie aici. Voi ce ați învățat din anii de școală? 

Cum învățăm?

Examenul de bacalaureat se apropie cu pași repezi, stresul și agitația sunt în floare, elevii nu mai știu ce și cum să facă ca să învețe cât mai multă materie în cel mai scurt timp. Nu vă faceți griji, vă sar în ajutor cu niște mici trickuri. ^_^


Sfaturi utile pe care nimeni nu vi le spune despre cum ați putea învăța mai ușor:

- schițe și rezumate ale lecțiilor
- portofoliu la matematică cu toate formulele
- portofoliu la română cu toate comentariile (da, încă mai aveți timp să îl terminați)
- portofoliu la celelalte materii cu lecțiile pentru bac
- foarte multe culori, paragrafe în diferite forme, subliniate
- pagini aerisite: lăsați oleac' de spațiu între paragrafe, astfel paginile vor părea mai ușor de învățat
- un caiet pe care să lucrați variante la matematică, economie, logică, geografie, psihologie etc.
- ÎNCHIDEȚI TOT CE ȚINE DE REȚELE DE SOCIALIZARE: sau mai bine, inchideți-vă contul de Facebook cu o lună înainte de examene, o să vă fie mult mai ușor dacă sunteți concentrați asupra materiei și nu asupra notificărilor care vă vin pe Facebook
- făceți-vă un program de învățat: de exemplu, învățați jumătate de oră, cu 10-15 minute pauză, dar în acele 30 de minute DOAR învățați, vă băgați telefonul pe silent, no Facebook, no Instagram, no Twitter
- ieșiți să vă plimbați, luați o gură de aer, relaxați-vă, aveți nevoie și de asta!
- nu stați până noaptea târziu ca să învățați, cel mai mare randament îl aveți dimineața, după ce vă treziți, așa că mai bine dormiți noaptea decât să învățați
- dacă aveți posibilitatea, învățați alături de o prietenă/un prieten, acest lucru vă va face viața mult mai ușoară, mai ales dacă este vorba de matematică 
- vorbiți atunci când învățați, informațiile vă vor intra mult mai repede în creier
- folosiți-vă de memoria vizuală
- beți multă apă și țineți geamul deschis, creierul vostru are nevoie de hidratare și de oxigen
- scrieți formulele, indiferent că le-ați mai scris de zece ori, scrieți-le până vă intră în mână, la examen se punctează și formulele
- faceți cât mai multe variante, o să vedeți că exercițiile se repetă, veți observa că au cam aceeași structură și vă veți face o idee asupra materiei care trebuie învățată, asupra lucrurilor pe care nu le înțelegeți și care trebuie lucrate mai mult
- atunci când nu înțelegeți ceva, mergeți la profesorul de la clasă și întrebați-l, o să vă ajute 
- folosiți cuvinte cheie pe care le puteți transforma în fraze atunci când învățați la o materie care necesită un pic mai multă teorie
- organizați-vă materia în mod cronologic la istorie 

Note > cunoștințe

Mai am obiceiul să îmi stălkuiesc singură profilul de Facebook, iar aseara, umblând printre poze, am găsit una foarte interesantă. La vremea respectivă, adică acum vreo câteva luni, am vrut să fac un articol care ar fi avut la bază ideea pozei. Am uitat. Noroc că am găsit-o acum. :)

"Studenții copiază deoarece notele sunt mai valoroase decât învățatul"

Nu-i așa că are dreptate poza? Situația nu este valabilă doar la studenți, ci și la elevi, în liceu mai degrabă, dar și în școala generală. Nimeni nu mai pune accent pe învățat și pe acumularea de cunoștințe, toți se agită din cauza notelor, să fie cât mai mari. Destul de trist, nu?

Acum ceva timp pusese cineva următoarea întrebare pe un grup: "Voi cum copiați mai ușor?". Pot să spun că m-am luat un pic de persoana respectivă pentru că, în loc să întrebe cum să învețe mai ușor, ea întreabă cum să copieze mai ușor... Copii, nu e chiar atât de greu să învățați niște lucruri pur și simplu elementare, iar dacă v-ați dus la un profil tehnic deoarece v-ați gândit că o să fie mai ușor decât la uman sau real, profitați de lucrurile pe care le veți învăța acolo, vă vor ajuta enorm de mult în viitor. Și sunt și foarte interesante. ^_^

În liceu am avut câțiva profesori de la care și la care am învățat cu drag și spor, făceam temele și proiectele cu foarte mult drag, nu mă plângeam, însă au existat și profi la orele cărora timpul parcă stătea în loc, ce-i drept, cam puțini, dar au existat. Am fost inspirată atunci când am ales CEVM Ploiești, deși mulți s-au mirat de ce am ales un liceu ca ăsta. Am rămas cu multe infromații care m-au ajutat în prezent, la facultate. Să mai vorbesc și de proiectele în care am fost implicată? Să știți că puteți avea o viață frumoasă de licean și dacă învățați, nu doar dacă chiuliți toată ziua, iar când vine clasa a XII-a, nu mai știți pe ce sa puneți mâna ca să învățați.

Iubesc profesorii care adoră să predea și să învețe elevii sau studenții, acei profesori care își fac meseria cu drag, nu că nu și-au găsit un alt loc de muncă. Din păcate, aceștia încep să se rărească, iar din ce în ce mai mulți formatori pentru elevi vin la ore doar ca să treacă timpul. Sau, în cazul meu, la facultate, trebuie să venim la cursuri ca să nu facem absențe pentru că respectivii profi țin la prezență. Deși eu la ora 8 adorm pe bancă, nu sunt atentă și nu asimilez nimic, vin la facultate ca să fac prezențele, adică din obligație. 

Mi-au trebuit 12 ani de zile în școala românească pentru a-mi da seama că am greșit atunci când mă agitam pentru note și că nu lipseam pentru că făceam vreo absență sau mai știu eu ce. Bine, au fost puține situațiile în care vânam notele, pentru că eu asimilam și asimilez repede informația și îmi rămâne în cap, chiar dacă nu în totalitate.  

Din păcate, așa cum am mai zis de zeci de ori până acum în articolele scrise pe tema asta, atât sistemul de învățământ este greșit, cât și elevii, părinții și profesorii greșesc că nu se interesează și nu îi interesează. Un bun sistem de învățământ ar trebui să se muleze pe fiecare elev, să îi găsească punctele slabe și cele tari, să facă un fel de analiză SWOT pentru oameni. 

Dacă ar fi după mine, copiii ar trece clasa doar dacă știu și merită acest lucru, nu aș merge pe ideea că lasă că învață el mai târziu. NU! Nu vor învăța! Copilul vede că merge și fără să învețe, așa că de ce să se mai agite? Dacă nu este obișnuit de mic cu învățatul și cu un pic de duritate din partea părinților, slabe șanse ca acesta să își revină pe parcurs.

Educația se face și acasă, nu doar în școli. :)

Arhivă

Popular Post

deyush. Un produs Blogger.

- Copyright © deyush. -Metrominimalist- Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -