Se afișează postările cu eticheta educatie. Afișați toate postările

Cum îți dai seama că românul e prost?

Am așteptat (destul de mult totuși) să treacă tot balamucul cu evaluarea națională, bacul și, bineînțeles, să termin și eu cu examenele și licența ca să mai scriu pe blog. 
Întâmplările din ultima vreme m-au făcut să realizez că suntem o nație de proști și că ne merităm soarta.

Evaluarea națională și examenul de bacalaureat sunt printre cele mai importante examene ale vieții, conform spuselor... tuturor. Evaluarea trebuie să o iei cu o notă mare ca să intri la un liceu bun (că altfel nu poți învăța), iar bacul trebuie să îl iei ca să... nu știu, completați voi. :)

Evaluarea națională


Subiectul discuției de astăzi nu se axează pe profesori, pe stat sau pe sistemul de învățământ, ci pe elevi și părinți, îndeosebi pe cei din prima categorie. Vina părinților? Nu au fost în stare să fie cu ochii pe odraslele lor, să îi încurajeze și să îi împingă de la spate, să fie oleac' mai severi în ceea ce privește învățatul (pentru ca atunci când ești adolescent, ai nevoie de toată îndrumarea din lume). În schimb, i-au încurajat cu petiții, s-au trezit acum să dea vina pe profesori, pe sistem și pe stat.


Nu, dragii mei, vina este în totalitate a copiilor voștri, copiii ăia care nu sunt în stare să citească un grafic și care se plâng că au fost induși în eroare. Bă, băieți, bă, e prima oara cand vedeți un grafic în viața voastră? Toate graficele au o LEGENDĂ, care spune la ce se referă graficul, ca tu să fii în stare să îl citești, punctul ăla din dreapta în cazul de față. Notele sunt de la 0 la 8? Eu știu că atunci când te pregătești pentru un examen important, verifici ce subiecte au fost în anii trecuți, nu? Aparent, anul trecut a fost același grafic, doar că întrebarea s-a referit la nota 10, și nu la nota 5. Voi nu ați stat să analizați cum s-a ajuns la răspunsul ăla? Chiar atât de bătuți în cap sunteți? Nu, nu au fost emoțiile de vină, emoții au avut și ceilalți care au dat răspunsul corect. Problema a fost, ca în fiecare caz de acest gen, CĂ NU AȚI ÎNVĂȚAT! Bă, daca știu că am greșit și că sunt prost (eh, aici nu mulți își știu condiția), nu stau să fac zeci de petiții pe net și să dau vina în stânga și în dreapta. Vedeți că pentru a putea ajunge într-o poziție înaltă, trebuie să fiți în stare să citiți un grafic!

Bacul la română


Bacul, în general, mai ales la limba română, care ne este și LIMBĂ MATERNĂ, este probabil cea mai ușoară probă. Din păcate, totul se rezumă la a ști să bați câmpii, evident, pe un subiect anume. Pentru lucrul ăsta, iei nota 6-7 extrem de ușor. Eh, și în cazul ăsta avem probleme, elevii au fost induși în eroare. Nope, nu ați fost induși în eroare, voi doar nu ați știut ce înseamnă cuvântul interbelic. Voi când ați învățat comentariile alea stupide, nu ați avut o logică? Nu ați făcut variante, ca să vedeți ce vă cere la subiectul III (e cam aceeași cerință la aproape toate subiectele)? Stați... nici voi nu ați învățat... Atunci de ce vă plângeți atât? Și voi ați făcut petiții, exact ca viitorii liceeni care nu sunt în stare să citească un grafic... oare voi sunteți? 

După logica promovată de petițienii ăștia, un roman care se scrie în prezent, dar are o acțiune care se desfășoară între cele două războaie mondiale, este considerat un roman interbelic? TREZIȚI-VA, OAMENI BUNI!

Examenul de bacalaureat nu este atât de greu pe cât pare. Din păcate, în ultimii ani, dificultatea subiectelor este... de neconceput. Deși acestea sunt ATÂT DE UȘOARE, sunt făcute ca să le promoveze tot prostu', mai mult de 40% din elevii care dau acest examen al maturității nu reușesc să obțină o notă mai mare de 6. Și atunci, vina a cui e? A statului? A profesorilor? A sistemului de învățământ? Da, au și ei partea lor de vină, dar cea mai mare revine asupra elevilor. 

Nimeni nu poate învăța pentru tine. Ca să devii mai bun, trebuie să investești în tine. Vorbele profesorului meu de licență mi-au rămas în cap, este vorba de regula finanțelor, care se aplică în absolut toate cazurile: "Cât investești, atât obții!". Dacă tu te mulțumești cu mediocritatea, foarte bine, însă nu mai încerca să îi faci pe alții să îți accepte răspunsurile greșelile drept răspunsuri corecte. Așa că puneți mâna și învățați, studiați, citiți cât mai mult... dacă vreți să deveniți mai buni!

Note > cunoștințe

Mai am obiceiul să îmi stălkuiesc singură profilul de Facebook, iar aseara, umblând printre poze, am găsit una foarte interesantă. La vremea respectivă, adică acum vreo câteva luni, am vrut să fac un articol care ar fi avut la bază ideea pozei. Am uitat. Noroc că am găsit-o acum. :)

"Studenții copiază deoarece notele sunt mai valoroase decât învățatul"

Nu-i așa că are dreptate poza? Situația nu este valabilă doar la studenți, ci și la elevi, în liceu mai degrabă, dar și în școala generală. Nimeni nu mai pune accent pe învățat și pe acumularea de cunoștințe, toți se agită din cauza notelor, să fie cât mai mari. Destul de trist, nu?

Acum ceva timp pusese cineva următoarea întrebare pe un grup: "Voi cum copiați mai ușor?". Pot să spun că m-am luat un pic de persoana respectivă pentru că, în loc să întrebe cum să învețe mai ușor, ea întreabă cum să copieze mai ușor... Copii, nu e chiar atât de greu să învățați niște lucruri pur și simplu elementare, iar dacă v-ați dus la un profil tehnic deoarece v-ați gândit că o să fie mai ușor decât la uman sau real, profitați de lucrurile pe care le veți învăța acolo, vă vor ajuta enorm de mult în viitor. Și sunt și foarte interesante. ^_^

În liceu am avut câțiva profesori de la care și la care am învățat cu drag și spor, făceam temele și proiectele cu foarte mult drag, nu mă plângeam, însă au existat și profi la orele cărora timpul parcă stătea în loc, ce-i drept, cam puțini, dar au existat. Am fost inspirată atunci când am ales CEVM Ploiești, deși mulți s-au mirat de ce am ales un liceu ca ăsta. Am rămas cu multe infromații care m-au ajutat în prezent, la facultate. Să mai vorbesc și de proiectele în care am fost implicată? Să știți că puteți avea o viață frumoasă de licean și dacă învățați, nu doar dacă chiuliți toată ziua, iar când vine clasa a XII-a, nu mai știți pe ce sa puneți mâna ca să învățați.

Iubesc profesorii care adoră să predea și să învețe elevii sau studenții, acei profesori care își fac meseria cu drag, nu că nu și-au găsit un alt loc de muncă. Din păcate, aceștia încep să se rărească, iar din ce în ce mai mulți formatori pentru elevi vin la ore doar ca să treacă timpul. Sau, în cazul meu, la facultate, trebuie să venim la cursuri ca să nu facem absențe pentru că respectivii profi țin la prezență. Deși eu la ora 8 adorm pe bancă, nu sunt atentă și nu asimilez nimic, vin la facultate ca să fac prezențele, adică din obligație. 

Mi-au trebuit 12 ani de zile în școala românească pentru a-mi da seama că am greșit atunci când mă agitam pentru note și că nu lipseam pentru că făceam vreo absență sau mai știu eu ce. Bine, au fost puține situațiile în care vânam notele, pentru că eu asimilam și asimilez repede informația și îmi rămâne în cap, chiar dacă nu în totalitate.  

Din păcate, așa cum am mai zis de zeci de ori până acum în articolele scrise pe tema asta, atât sistemul de învățământ este greșit, cât și elevii, părinții și profesorii greșesc că nu se interesează și nu îi interesează. Un bun sistem de învățământ ar trebui să se muleze pe fiecare elev, să îi găsească punctele slabe și cele tari, să facă un fel de analiză SWOT pentru oameni. 

Dacă ar fi după mine, copiii ar trece clasa doar dacă știu și merită acest lucru, nu aș merge pe ideea că lasă că învață el mai târziu. NU! Nu vor învăța! Copilul vede că merge și fără să învețe, așa că de ce să se mai agite? Dacă nu este obișnuit de mic cu învățatul și cu un pic de duritate din partea părinților, slabe șanse ca acesta să își revină pe parcurs.

Educația se face și acasă, nu doar în școli. :)

Cei șapte ani de acasă

... acei ani pe care nu toți îi posedă.


Prin ce se poate traduce această sintagmă? Când vorbim despre "cei șapte ani de acasă", ne raportăm la ceva simplu: educația primită de părinți în primii șapte ani de viață ai copilului. Aceasta se referă, din punctul meu de vedere, la bunele maniere, regulile morale (nu acelea impuse de biserică), salutul, respectul față de ceilalți, învățarea cleui mic când să spună "mulțumesc", "te rog", "o zi bună" etc..


Știm cu toții că cea mai mare putere o deține cuvântul. Folosit când trebuie, acesta poate aduce beneficii enorme. De exemplu, atunci când cumpărați o pâine sau un suc de la magazinul de la colțul blocului, un bilet de tren sau un produs electrocasnic, de câte ori mai spuneți și "Mulțumesc, o zi bună!"? Este chiar atât de greu? Gândiți-vă doar la faptul că rostind aceste cuvinte, vă asigurați atât vouă, cât și interlocutorului, o stare de bine pentru restul zilei. Poate dacă am face toți acest lucru, nu am mai fi atât de stresați și de nervoși.

Lucrul cu publicul


Mă gândesc că ați mers măcar o dată în vreo instituție publică și ați dat peste vreo secretară care e tot timpul cu fundul în sus. Nu-i așa că, oricât de calmi ați încercat să fiți, femeia respectivă (pentru că de cele mai multe ori e femeie) vă trata de parcă ea era stăpâna, iar voi slavii. E destul de greu să lucrezi cu publicul, gândiți-vă doar că ați avea parte de zeci de tipuri de oameni pe zi și trebuie să știți cum să îi luați pe fiecare. Destul de complicat, darrr nu imposibil.

Eu sunt de părere că ți-ai ales un loc de muncă pentru că îți place, și nu pentru că ai fost obligat, deși de cele mai multe ori, varianta a doua este valabilă. Poate din acestă cauză se comportă mulți oameni cum se comportă... sau știu că oricum nu există alternativă la serviciul oferit și tot la ei veți apela.

Bunul simț lipsește cu desăvârșire de la multe persoane, însă zic că cel mai bine este să facem o schimbare în bine la noi, mai apoi să îi învățăm și pe alții. Așa cum am spus și mai devreme, cuvântul este cea mai puternică armă pe care o deține omul. Trăim într-o lume în care violența și prostia sunt promovate toată ziua prin televiziuni, iar cei șapte ani de acasă sunt priviți cu o oarecare indignare. 

Atunci când nu este în stare să înțeleagă un lucru, omul râde sau începe să facă mișto.

Arhivă

Popular Post

deyush. Un produs Blogger.

- Copyright © deyush. -Metrominimalist- Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -