Cei șapte ani de acasă

... acei ani pe care nu toți îi posedă.

Prin ce se poate traduce această sintagmă? Când vorbim despre "cei șapte ani de acasă", ne raportăm la ceva simplu: educația primită de părinți în primii șapte ani de viață ai copilului. Aceasta se referă, din punctul meu de vedere, la bunele maniere, regulile morale (nu acelea impuse de biserică), salutul, respectul față de ceilalți, învățarea cleui mic când să spună "mulțumesc", "te rog", "o zi bună" etc..

Știm cu toții că cea mai mare putere o deține cuvântul. Folosit când trebuie, acesta poate aduce beneficii enorme. De exemplu, atunci când cumpărați o pâine sau un suc de la magazinul de la colțul blocului, un bilet de tren sau un produs electrocasnic, de câte ori mai spuneți și "Mulțumesc, o zi bună!"? Este chiar atât de greu? Gândiți-vă doar la faptul că rostind aceste cuvinte, vă asigurați atât vouă, cât și interlocutorului, o stare de bine pentru restul zilei. Poate dacă am face toți acest lucru, nu am mai fi atât de stresați și de nervoși.

Lucrul cu publicul

Mă gândesc că ați mers măcar o dată în vreo instituție publică și ați dat peste vreo secretară care e tot timpul cu fundul în sus. Nu-i așa că, oricât de calmi ați încercat să fiți, femeia respectivă (pentru că de cele mai multe ori e femeie) vă trata de parcă ea era stăpâna, iar voi slavii. E destul de greu să lucrezi cu publicul, gândiți-vă doar că ați avea parte de zeci de tipuri de oameni pe zi și trebuie să știți cum să îi luați pe fiecare. Destul de complicat, darrr nu imposibil.

Eu sunt de părere că ți-ai ales un loc de muncă pentru că îți place, și nu pentru că ai fost obligat, deși de cele mai multe ori, varianta a doua este valabilă. Poate din acestă cauză se comportă mulți oameni cum se comportă... sau știu că oricum nu există alternativă la serviciul oferit și tot la ei veți apela.

Bunul simț lipsește cu desăvârșire de la multe persoane, însă zic că cel mai bine este să facem o schimbare în bine la noi, mai apoi să îi învățăm și pe alții. Așa cum am spus și mai devreme, cuvântul este cea mai puternică armă pe care o deține omul. Trăim într-o lume în care violența și prostia sunt promovate toată ziua prin televiziuni, iar cei șapte ani de acasă sunt priviți cu o oarecare indignare. 

Atunci când nu este în stare să înțeleagă un lucru, omul râde sau începe să facă mișto.